Skip to content

Tu ce consumi?

Octombrie 20, 2013

Poze-artistice-cu-fete

Astăzi a trecut pe lângă mine… purta pe buze zâmbetul fals cu care mă amăgise în trecut și avea aceleași cearcăne cu care mă obișnuise în perioada cât a fost cu mine, căci eu am fost mereu cu el… mereu până am înțeles că am rămas singură cu el alături. Nu ne-am vorbit… n-am vrut să-i rostesc niciun cuvânt, iar el nu a avut puterea să-mi spună nimic. Pun pariu că avea mâinile reci ca gheața, mâini care m-au trezit la viață de fiecare dată când m-au cuprins… N-ai știut nicicând că și în momentele în care vroiai să-mi oferi căldură, eu le simțeam tot reci, mi-au străpuns de multe ori până și mușchii încordați, până și oasele au trosnit când le-a simțit fiorul…. Toate au fost până într-o zi… sau defapt până într-o noapte când fiorul acela rece a devenit insuportabil de fierbinte… Mi s-a urcat sângele până la culmile tâmplelor, iar bătăile inimii îmi stârnise haotic toate simțurile care stătuseră de veghe până atunci.

Am știut că e sfârșitul căci am mai avut de câteva ori simptomele acestea. Era o primăvară târzie, îmi amintesc că ploua atât de liniștit cu niște stropi deși și reci ca nepăsarea ta… M-am pus jos în speranța că mă vor acoperi și-mi vor îngheța toate trăirile. Mi-am propus să nu vărs nicio lacrimă, să nu mă las influențată de noaptea care urma oricât de frumos ar fi fost să privesc pe fereastră și să pun la adăpost de amintiri trecutul cu noi doi. Îți arătasem și ție cândva cât de frumos am păstrat amintirile cu fostele iubiri, dar… mi-am dat seama mai târziu cu albumul acela cu același titlu nu l-am deschis niciodată. Nu știu de ce… poate din cauză că astăzi persoanele acelea nu mai au adăpostul la mine în gând, poate din cauză că timpul mi-a purtat pașii la granițele altor iubiri închipuite și poate m-am săturat să beau din același pahar pe care scrie Dezamăgiri… Știu că am avut câteva zile întuneric în cameră, am  tras toate draperiile ferestrelor prin care am privit de multe ori gândindu-mă la tine și m-am obligat să scriu cu propriul meu sânge jurământul uitării. Jurământ pe care l-am respectat cu sfințenie… De fiecare dată când te vedeam îmi aminteam că nu aveam voie să schițez niciun zâmbet chiar dacă nu mai durea nimic, chiar dacă simțurile mele își îndeplineau perfect rolul fără a se mai alunga în rătăciri… dar n-am vrut să-ți dau ocazia să te mai apropii de mine, căci n-ai fi ezitat să o faci. Dacă ți-aș fi întins mâna să o cuprinzi, mi-ai fi agățat ca un hoț sufletul și l-ai fi înecat din nou în vorbe goale și promisiuni care nu cunoșteau niciodată final…

Acum erai ca un străin, te uitai la mine lung și cu nesaț, aveai aceeași privire șireată care ascundea faptul că încă te doare sau poate nu… n-am știut niciodată… Știi totuși ce-aș fi vrut să te întreb? Dacă mi s-a ocupat locul… deși era demult liber, mi-am luat de acolo parfumul după care mă recunoșteai, am extirpat râsetele zgomotoase pe care mi le provocai când mâinile tale reci își amprentau acolo mângâieri, mi-am luat speranțele pe care mi le făcusem alături de tine și le-am făcut bucăți, am îngropat până și culoarea ochilor mei care îți plăcea atât de mult… Astăzi mă îmbăt cu gustul libertății și al uitării…

Consumi și tu aceeași tărie?

Anunțuri

From → Fetele iubirii

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: