Skip to content

Prizonieră sau prizonieri?

Octombrie 23, 2013

 

 

1374736_695750517121212_692003413_n

Uneori vroia să nu plec, alteori îi era teamă c-o să rămân. Mă privea cu nesaț și aștepta clipa în care să-i spun că nu-mi mai pasă, că nu-l mai vreau ca să nu se mai poată apropia de mine… Ar fi vrut uneori să-l tratez cu indiferență și în loc de lacrimi să-mi picure ochii ură. Niciodată n-am știut, nici măcar astăzi după atâta timp nu-mi pot explica de ce eram atât de slabă. Mă învățasem să beau din licoarea suferinței și devenisem ca o dependentă care trebuia să-și ia zilnic doza de El… Nu știam cum este să te hrănești cu fericire, mi se părea că nu poți să te saturi niciodată, pe când durerea nu are multe stadii… În momentul în care nu mai poți bea din pahar până la fund înseamnă că ești anesteziat: sufletul și mintea îți sunt amorțite… Din punctul acela poți fi bătută până și cu pietre căci nu mai doare…

            Iar el știa asta, și știa în egală măsură că mă poate salva… dar nu vroia. Mi-a zis odată că eu o să-l iert prea ușor dar el nu va putea să poarte povara faptului că mi-a suprimat toată libertatea, că m-a închis în cele mai întunecate beciuri, iar astăzi dacă ar vrea să-mi facă un bine și să-mi arate cât de tare poate încălzi soarele n-ar putea, căci m-ar orbi pentru totdeauna… De atunci am sufletul de gheață, iar inima îmi este ca un scut de fier… Poți șă înfingi și săbii, nu numai cuțite căci nu mai sângerez…  Cu toate că atunci n-ar mai fi contat… Eram ca o condamnată la moarte care-și acceptase destinul, iar ispășirea pedepsei era unica mea salvare. Uitasem cum este să-ți mângâie vântul obrajii și cum este să alergi prin ploaie desculță, iar fiorii fericirii să-ți zgârie tălpile și tot trupul să simtă cum este să fii liber… Să întinzi mâinile fără să ai teamă că cineva te-ar putea prinde și ți le-ar încătușa de ale lui și nu mai poți avea scăpare, să nu-ți fie teamă să pășești liniștit că cineva stă mereu lângă tine, dându-ți libertatea de a face ce vrei dar să nu poți… Nu mă vroia, dar nici nu mă putea lăsa să plec… Când ne certam îmi facea semn cu degetul spre ușă să-mi arate calea pe unde să merg… Pe cât de tare i se simțea siguranța în voce, pe atât de mult îi vedeam ochii rugători care-mi cereau să nu-l părăsesc acum, mai bine să fug pe întuneric, să nu mă vadă, să nu mă știe… Să nu fie toată viața umbra mea, iar eu prizoniera lui pentru totdeauna…

            Eu nu mă gândisem niciodată până atunci cum ar arăta viața mea fără el. Parcă îmi pierdusem toate simțurile, nu-mi era poftă de viață, căci uitasem că înainte de el eram un copil care abia își terminase de luat toate notițele din lecția aceea cu Iubirea poate ucide și ea… Dar toate lucrurile iau sfârșit într-o zi… poate fi momentul pe care l-ai așteptat, poate fi o simplă întâmplare salvarea ta… sau poate există un El care așteaptă să-ți descătușeze mâinile și sufletul de povara trecutului și care are răbdare să te ajute să-ți amintești din nou cum să pășești fără să ai nevoie să te sprijini de nimeni….

Anunțuri

From → Fetele iubirii

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: