Skip to content

Vorbe goale

Octombrie 24, 2013

 

soledad1

Când îți dai seama că trebuie să pleci? Când îți dai seama că ar merita să mai rămâi? Eu n-am știut niciodată să mă sincronizez… Când am crezut că locul meu n-ar putea fi  ocupat de nimeni, când nopțile se transformau pe nesimțite în zile însorite, atunci mi s-a dezlănțuit lumea și m-am trezit singură la răscruce de drum fără să știu încotro s-o iau…

M-am hrănit cu vorbe atunci când prezența lui îmi era suficientă, m-am hrănit cu vorbe când îmi era de ajuns să-i cuprind mâinile, atunci când puteam să-l fac să tacă fără să-i cer, dar vedea cât de nesățioasă eram… Ceream cuvinte fără să conștientizez că într-o bună zi aș vrea să le înapoiez și n-o să mai am cui. Credeam că dacă aud,  așa simte … Cât de fals! Până atunci nu știam că cel mai ușor este să minți…  Când a plecat m-am târât după el implorându-l să-mi vorbească pentru ultima oară. N-a mai avut putere, toate cuvintele frumoase se înecaseră în fraze fără niciun sens. Atunci simțeam nevoia să aud adevărul, atunci aș fi vrut să mă îmbete cu durere, să mă înjunghie cu vorbe și puteam să-i jur că nu aș fi vărsat nicio lacrimă, n-aș fi scăpat niciun geamăt de durere…  Vroiam doar să plec mai departe cu certitudinea că tot ce trăisem până atunci fusese real. N-a putut. M-a lăsat să-l condamn fără să am nicio dovadă în mână… N-a știut că mintea mea n-a putut să doarmă, a stat la fel de trează ca în nopțile în care așteptam dimineața să-i pot îngâna privirile.

A plecat și s-a întors cu aceeași siguranță că totul poate fi la fel ca în trecut… Aștepta reproșuri, aștepta să-i amintesc de fiecare dată câtă vină poartă, vroia poate să-l învinovățesc pentru faptul că ochii mei au stat prea mult de veghe… Nu i-am spus nimic, iar asta îi apăsa și mai tare peste regretele deja târzii… Când rostea cuvinte, zâmbeam… Nu mai credeam în vorbe chiar dacă în ele zăceau adevăruri dureroase. Nu mă mai puteam amăgi oricât de mult mi-aș fi dorit să pot crede… Când vedeam că buzele i mișcau tremurânde și scăpărau șoapte știam că are nevoie de mine. Nu-și dorea decât să-l ascult… Dar atunci sufletul meu nu putea să mai verse nici măcar milă…

De atunci am învățat să nu mă mai arunc după vorbe goale, le ascult în fiecare zi… dar nu ca să mă mint. Nu mai au nicio putere asupra mea. Uneori inima tresare când ceva i se pare cunoscut… O liniștesc însă repede… îi amintesc că a mai tresărit odată și a durut. Acum aude și râde neștiutor…

 

 

Anunțuri

From → Fetele iubirii

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: