Skip to content

Neputință…

Octombrie 28, 2013

 

 6813151

Mă aflu din nou în fața atâtor corăbii care păreau că s-au depărtat demult de mal… Dar  iată că de cele mai multe ori nu e nimic cum pare,  nu este suficient să ne îmbrăcăm  în iluzii ca să credem că fericirea stă ascunsă la vreo margine de drum și ar aștepta să ne deschidă porțile sufletului și să-și lase acolo bagajele desfăcute. Nu, nu…Ea nu le desface niciodată, căci e cea mai indecisă și mai nestatornică pereche, e cea mai infidelă prietenă. Când crezi că ai prins-o de  brațe și-ți dă senzația că vrea să te cuprindă pentru a se bucura de tine și tu de ea lăcrimează și-și ia rămas bun cu promisiunea că se va mai întoarce în sfera sufletului tău ca să te mai hrănească din când în când… Așa a făcut și El de cele mai multe ori: mi s-a cuibărit în suflet și în minte, s-a adăpostit în calea furtunilor pe corăbiile mele, și-a pus toate secretele într-o carte și mi-a pus-o în față fără să se gândească că aș putea să fiu un următor capitol scris cu o altă culoare în romanul vieții lui.

Mă ademenea cu vorbe care mi se răsuceau ca un pumnal în inimă și în minte conștientă de faptul că sunt doar niște iluzii în care nici el nu poate să creadă cu adevărat… dar îi plăcea să se mintă, spunea că e o formă de a menține vie fericirea atunci când nu ar avea niciun motiv s-o trăiască. M-a luat de mână și m-a întors din drum de fiecare dată când eram decisă să nu mai împărtășesc nimic din ce trăisem până atunci… Dar când credeam că ne țineam mai strâns de mână, hotăra din nou să mă lase liberă…

Căutam drumuri care să nu ne mai aducă față în față, căutam bănci pe care să nu se mai afle povara nopților noastre pierdute în vise, dar de fiecare dată pașii noștri se intersectau iar și iar… Și stăteam  ca doi muți în fața unei răscruci unde fiecare dintre noi spera ca celălalt să cedeze și să aibă puterea să-și îndrepte pașii pe un alt drum. Să nu mai vrea să-și întoarcă capul, să nu mai vrea să mai poarte după el atâta trecut și dezamăgire. Dar nu reușeam niciodată, căci niciunul dintre noi nu era atât de puternic încât să-l abandoneze pe celălalt…

Anunțuri

From → Fetele iubirii

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: