Skip to content

Nu mai e timp…

Octombrie 30, 2013

06-timpul

Nu mai e timp pentru regrete, pentru păreri de rău, nu mai e timp pentru a căuta visele neîmplinite, dorințele deja târzii, amânările repetate, suferințele îngropate, nopțile pierdute în întrebări care au primit răspunsuri dureroase. Nu mai e timp să stăm în loc să lovim cu reproșuri, nu mai pot să strig în urma oamenilor să le cer explicații fără noimă. Nu mai e timp pentru durere.

Astăzi am avut pentru prima oară curaj să scotocesc printre lucrurile adunate de-a lungul timpului… Câte nimicuri… În care grabă am luat cu mine atâtea vechituri? Unele lucruri le-a îngropat uitarea, pe altele le-a înghițit praful,  pentru altele ceasornicul parcă nici n-a ticăit vreodată… Sunt la fel de noi ca atunci când le-am achiziționat. Câte rafturi goale pe care le-a umplut doar așteptarea… Câte albume… momente înghețate pentru totdeauna, clipe către care ai vrea să alergi neștiind însă încotro. Am făcut atâta ordine, am aruncat tot ce-mi îngreuna drumul, tot ce-mi stătea în cale, tot ce nu mai recunoșteam ca fiind al meu, tot ce nu-mi aparținea. Dar n-am simțit nicio ușurare, din contră, s-au grăbit lacrimile să-mi inunde obrajii. Pentru prima oară după atâta timp mi-am simțit sufletul greu și  mintea obosită… Oare ce uitasem? Mi-a fost teamă să privesc în oglindă.  Aș fi vrut să nu mă recunosc, aș fi vrut poate să-mi croiesc drum printre obstacole,aș fi vrut poate să nu fi făcut atâtea opriri atunci când nu eram obosită, aș fi vrut poate să nu fi luat cu mine atâtea speranțe pe care fără să știu când le-am făcut uitate în palmele bătătorite ale altor oameni… Cât de ciudat… Nu mai avem astăzi timp să ne căutăm sufletul. Cine știe câte ruine zac în el, cine știe câtă amărăciune cântărește, câte vorbe, câte răutăți, câte amintiri care scotocesc în tine ca un cui într-o rană ce nu încetează să sângereze. Nu mai e timp să ne oprim… să facem ordine și spațiu, să alungăm tot ce s-a refugiat în noi, tot ce au alungat ceilalți, să nimicim promisiunile și să ne avântăm iară să îmbrățișăm bucurii…

            De ce ne place nouă oamenilor să stăm îngenunchiați? Să ne privăm de timpul care ne aparține? De ce ne place oare să avem așteptări când avem atâtea lucruri pe care sufletul nostru le-ar găzdui fără să ocupe prea mult spațiu, fără să ne strivească sub greutatea lor… Trebuie doar să ne facem timp să ne oprim din când în când pentru curățenie, să ne facem timp pentru decizii înțelepte, pentru alegeri potrivite, pentru oameni care să ne merite în preajma lor…

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: