Skip to content

Remember I

Noiembrie 13, 2013

1394391_764924446858189_40525240_n

El n-a fost ca toți ceilalți… Nu s-a avântat să-mi spună că vrea să-mi pună lumea la picioare și fericirea în suflet. Nici nu mi-a promis, nici nu m-a amăgit, nici nu mi-a cerut să-i stau mereu aproape, nu mi-a cerut să împart nimic și nici nu mi-a interzis nimic… Eram lângă el, dar defapt fără el.

Când l-am întâlnit mi-a spus că nu are nimic să-mi ofere. NIMIC. Era pentru prima oară în viața mea când întâlneam un bărbat care avea puterea să spună că nu deține nimic. Dacă vreau să-l iau de mână îmi va da voie, dacă vreau să-mi sprijin capul pe umerii lui nu și-i va feri niciodată, dacă vreau să-i lăcrimez în palme mi le va oferi. În schimb mi-a zis să nu-i cer iubire, să nu-i cer la schimb nimic din ce-i pun eu la dispoziție. Dacă eu vreau să fac ceva pentru el să fac în așa fel încât să nu am nicio așteptare.

Când i-am pășit pentru prima oară pragul casei lui, am împietrit. Abia atunci am înțeles câtă durere l-a țintuit sub greutatea ei. Pereții erau înghețați, ferestrele nu mai fuseseră închise demult timp, iar camera era la fel de goală ca sufletul său care zăcuse luni bune într-un așternut pătat de lacrimi, regrete, de un trecut prea greu de străbătut. Abia ce ieșise în lume după perioada asta de covalescență și ne-am întâlnit întâmplător(sau poate nu…) . Nu știu ce mă trăgea spre el, era starea aceea în care un om te respinge prin vorbe și tu te încăpăținezi să-i urmezi, e ca și cum un om ți-ar întoarce spatele și tu ai sta în urma lui să-i veghezi pașii…

Mi-a povestit o singură dată că a iubit prea mult, fără limite, fără măsură- necondiționat. Și a fost lăsat  fără explicații, fără cuvinte care să-i de-a puterea să meargă mai departe, fără reproșuri care s-o absolve pe ea de orice vină și să-l condamne pe el. N-a știut nimic. A înțeles însă, că odată cu plecarea ei a luat toată iubirea lui. Ce poate să mai aibă un om care are sufletul măcinat, mintea prădată de gânduri, iar inima în piept ți se zbate ca o nălucă să te readucă la viață? Aveam și eu mai târziu să aflu cum este…

M-am așezat lângă el și am decis să conviețuiesc în mediul lui, fără să schimb nimic, fără să-i decorez camera în culorile mele preferate, fără să-i deschid albumele, fără să-i răscolesc în trecut, fără să-i cer explicații sau să-i lovesc urechile cu cuvinte dulci. Iar el făcea la fel. Nu m-a întrebat nimic despre mine niciodată( a știut el de ce..). A înțeles destul de bine că și eu sufăr, poate nu în egală masură, dar venisem la el ca un animal care urmează să fie sacrificat- fără să fac pași înapoi, fără să încerc să scap. Pur și simplu m-am lăsat pe mâna destinului. Putea să fie un oarecare care să-mi mistuie sufletul, dar actul meu de curaj, nu i-a dat lui putere să profite… I-a dat putere doar să încerce să spere că uneori o putem lua de la capăt lângă oameni pe care îi întâlnim când nu căutăm nimic, când nu râvnim la nimic, când nu avem nimic și nici nu cerem nimic…

Așa a urmat o perioadă care a rămas separată în cartea vieții mele de toate celelalte…

……………………………………………………………………………………………………………………..

M-a rugat doar atât: dacă vreau  să plec într-o dimineață să nu las nimic ce-mi aparține, nimic din ce i-ar putea aminti că am trecut pe acolo și de aceea pentru prima dată în viața mea nu mi-am luat bagaje la plecare, ca să nu am ce să car la întoarcere…

Anunțuri

From → Fetele iubirii

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: