Skip to content

Început de sfârșit

Decembrie 4, 2013

556472_488587084569233_485310923_n

Zac într-o monotonie chinuitoare de câteva zile și-mi simt toate simțurile încordate. Parcă de această dată și liniștea e prea profundă, iar zâmbetul tău e înecat într-o tristețe grea. Mă irită parcă și parfumul acesta nou pe care îl folosești de câteva zile, râsul zgomotos îmi dă o stare de neliniște. Văd cum îți atârnă zi de zi voalul acela gri care-ți acoperă privirea caldă și chiar dacă au mai trecut câteva anotimpuri de atunci ai mâinile la fel de reci. Căci e din nou iarnă și din nou îți strângi dinții violent a ciudă, a regrete astăzi mult prea târzii. Parcă cu cât am senzația că ești mai obosit, mai palid după atâta nuanță de gri la care nu vrei deloc să renunți de ani de zile, cu atât tu pari mai vesel și mai plin de viață. Mi-ai spus odată că trebuie să existe o modalitate de a masca nefericirea, iar eu ți-am spus de multe ori că te-aș fi văzut un actor extraordinar. Nu am știut niciodată cât de mult te doare, atât de bine ai reușit să-ți încătușezi sufletul cu nepăsare, gândurile cu ideea aceea care îți place ție la nebunie: ,,Oricum nu mergea’’ și întreaga ta viață să ți-o ghidezi după orgoliu.

Ai avut astăzi până și mersul prefăcut, ți-am simțit până și stângăcia surâsului pe care îl afișezi… nu mai are farmecul de altădată… suspinele nu-ți mai sunt la fel de adânci, nu-ți mai ajung până la cerul sufletului cum făceau altădată, acum se întorc din văzduh, căci nici eu nu mai am transparența și nesiguranța pe care mi le cunoșteai atât de bine în trecut. Mai strecori și astăzi din când în când câte o privire tristă către ochii mei lacomi după amintiri și când ne întâlnim întâmplător, ochii tăi nu mai au puterea de a pătrunde, iar tu nu mai ai curajul de a privi îndelung așa cum făceai în zilele acelea când timpul era cufundat într-un somn greu, căci el pentru noi nu a avut niciodată unitate de măsură…

Și ți se pare că e mai ușor să dai totul uitării, știu cât de mult ai încercat să-ți eliberezi mâinile de amintirea degetelor mele care te-au mângâiat de multe ori, știu că nu ai avut mult timp puterea să asculți versurile care ne plăceau atât de mult… Știu că ai încercat să calci în picioare tot trecutul. Dar nu reușeai, pentru că  vedeam dimineața cât ești de obosit, gândurile nu-ți dădeau pace, te chinuiau chiar și atunci când eu încercam din răsputeri să-ți demonstrez că nu sunt așa cum m-ai văzut tu, că nu ne-am meritat… dar nu mi-a ieșit niciodată. Probabil din cauză că tu ai început să-mi cunoști părți ascunse ale sufletului meu, iar eu ți-am văzut slăbiciunile. Am uitat să-ți spun că buzunarele de la piept îți sunt la fel de pline… Așa e că nu poți să le golești?

La noi așa a fost mereu. Când unul vroia să plece, celălalt îi urmărea pașii, când unul arunca cu zâmbete, celălalt mângâia cu lacrimi, când unul lăsa amintirile pe jos pentru a nu lua cu el trecut, celălalt le strangea și le făcea cadou. Dar astăzi e început… început de iarnă. E poate iarna vieții tale. Cine știe câți fulgi îți vor mângâia sufletul, cine știe pe unde îți vor aluneca din nou pașii, păcat că astăzi nu mai cunosc drumul către mine, căci și eu mi-am făcut curaj și aproape că am luat iarna asta lungă pe umeri…

Anunțuri

From → Fetele iubirii

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: