Skip to content

Viața… ca pe o scenă

Decembrie 12, 2013

Și sunt atâtea momente în viața noastră în care simțim că nu mai avem putere s-o luăm de la capăt. Uneori ni se par atât de grele începuturile, încercările, abandonurile, piedicile. Suntem subjugați de timp, suntem actori grăbiți care își propun zilnic să-ți joace rolurile, care se străduiesc să-și ducă la final replicile, suntem dansatori care își repetă dansurile la nesfârșit în culise. Se pierd în pași, câteodată nu conștientizează că piesa se termină și dansează așa în neștire, fără muzică, în fața spectatorilor, arătându-le că oricum lucrurile continuă și în surdină… Că viața merge mai departe și atunci când nu mai suntem capabili să simțim sau să trăim cu adevărat.

images (8)

 Uităm cel mai adesea ce avem de spus, uităm că interpretăm roluri și abia atunci arătăm defapt cine suntem și cum suntem. Ne ghidăm după orgolii prostești, după ambiții copilărești, ne punem în palme fericirea ca mai apoi să ne strigăm la colțuri de stradă durerea.  Suntem uneori învinși de propriile noastre eforturi, ne încăpăținăm să spunem că putem chiar și atunci când avem sufletul zdruncinat din temelii. Căutăm un umăr pe care să plângem sau un loc pe care să-l inundăm cu lacrimi. În graba noastră avem timp, însă, să auzim răutățile pe care le aruncă oamenii în noi fără să știe cineva că ai sufletul sfâșiat și mergi așa în neștire căutându-ți o bancă pe care să te așezi, un loc în care să nu te întrebe nimeni de profunzimea suspinelor și de tristețea grea din privire. Și abia acum după atâtea eforturi de a te remodela, după atâtea eforturi de a-ți pansa rănile făcute de pietrele cu care alții ți-au lovit sufletul, vii din nou în fața lumii. Și te pierzi iară în amalgamul ei de vise și-ți pune viața la picioare din nou șanse și alegeri. Și din nou se dau lupte cu tine însuți, din nou încercări, din nou mergi agale întrebându-te pe ce drum ar fi mai bine s-o iei, întrebându-te dacă se merită eforturile sau sacrificiile pe care le faci. Fugim de necunoscut, nu recunoaștem sub nicio formă că avem goluri și răni și ascundem în valize amintiri pe care le cărăm cu noi prin toate gările. Facem opriri neașteptate fără să știm de ce… așa ne îndeamnă sufletul și mai apoi… alegem destinații la care nu putem ajunge niciodată.

Dar are viața și părțile ei atât de frumoase încât ți se întâmplă să nu știi cum să te bucuri sau cui să-i mulțumești pentru clipele pe care le trăiești. Atunci uiți de durere, atunci renunți la regrete, ai brațele atât de încăpătoare încât ai vrea să cuprinzi cu ele întregul Univers. Și atunci plângi, plângi pentru că nu încape în tine atâta bucurie, plângi pentru lucrurile minunate care se întâmplă chiar sub ochii tăi…Pentru șansa ce ți-a fost dată de a fi tu cel care are parte de bucuria de a-ți fi mângâiați obrajii cu ploaie, buzele cu săruturi calde, trupul cu îmbrățișări nesfârșite, sufletul cu prietenie.

Cum altfel ar fi viața? Dacă nu ne-ar curge timpul printre degete am mai fi atât de grăbiți? Poate unele lucruri se întâmplă pentru că le forțăm noi, pentru că vrem noi cu orice preț să se întâmple. Și de aceea viața e uneori o simplă scenă pe care fiecare din noi ne alegem rolurile care ni se potrivesc cel mai bine…

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: