Skip to content

Oglinzile sufletului

Ianuarie 7, 2014

De la o vreme am început să-mi șterg oglinzile sufletului. Nu mai privisem în ele de mult timp. Câte aveau să-mi arate… Imagini contradictorii a ceea ce sunt, oameni pe care i-am uitat prea devreme, greșeli pe care nu le-am mai reparat, amintiri triste pe care am vrut cu orice preț să le dau uitării.

poza-in-oglinda-femeie1

Sunt zile în care mă privesc insistent, îmi caut zâmbetul din trecut, îmi caut privirea caldă cu care obișnuiam să ies în lume… mai caut încă copilul de altădată și-l compar cu femeia de acum. Cât a trebuit să merg, să alerg, să cad, să trag aer în piept și să o iau din nou de la capăt. Numai așa mi-am demonstrat că pot, că trebuie să merg mai departe. Mi-a trebuit timp, și-am avut atâta timp încât nu știu ce m-a adus până aici, când am ajuns, când m-am oprit, când m-am hotărât să devin o luptătoare. Pentru că viața e o luptă. O luptă frumoasă cu pierderi, cu urcușuri și coborâșuri, cu furtuni de gânduri, cu oameni care vin și pleacă. Unii îți invadează viața cu bucurii, alții vin și-ți bat în suflet cu reproșuri, cu vorbe, fac răni și pleacă mai departe lăsându-te pe tine să le porți durerea nepăsării lor. E o luptă aparte cu necunoscutul, cu viitorul, cu lucrurile care te fascinează, pentru care ajungi să trăiești. E un amalgam de culori vii întrepătruns de umbre.

Am învățat în timp că părerile oamenilor nu ne fac să devenim mai buni, nu contează dacă aruncă în noi cu pietre, dacă ne privesc cu nepăsare. Contează doar ceea ce reflectă oglinzile acelea ascunse în noi. Numai ele ne pot arăta cine suntem cu adevărat. Numai ele reflectă adevăratele noastre trăiri. Căci uneori suntem doar umbre în lume, căci nu putem lăsa la vedere toate ascunzișurile sufletului nostru, nu jucăm la scenă deschisă toate rolurile, multe dintre ele se desfășoară în spatele cortinii și rămân acolo departe de ochii curioși ai spectatorilor.

Mi-am dat seama că am nevoie mai mult să caut în mine, să mă privesc, să mă analizez, să accept ceea ce sunt: să mă admir, să mă cert, să vreau să mă depășesc.

Zâmbetele false din oglinzile pereților nu mă ajută în diminețile reci și nici nu-mi șterg lacrimile atunci când este cazul. Numai oglinzile sufletului sunt parcă vii și ele exprimă imaginea  reală a tot ceea ce suntem noi. Acolo zac temeri, neliniști, incertitudini, dezamăgiri, iubiri pierdute, cuvinte nerostite, așteptări zadarnice, fericiri care ne-au zdruncinat încheieturile sufletului și tot ele scot la iveală slăbiciuni ascunse în noi sau forțe nici măcar de noi cunoscute.

Oglinzile sufletului meu s-au spart de multe ori, am zăcut mult în cioburile lor, alteori mi-aș fi dorit să să le pot sparge chiar eu, să nu pot vedea ceea ce nu vreau să văd, ceea ce nu aș fi vrut niciodată să fiu. Ele îmi arată zilnic unde să șlefuiesc părți din mine, ele îmi amintesc că am în jurul meu oameni minunați fără de care n-aș putea să trăiesc și tot ele îmi arată cât de frumoasă sunt când nu am sufletul greu.

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: