Skip to content

Cealaltă față a bărbaților

Martie 1, 2014

,,Orice bărbat este un roman, dacă știi cum să îl citești.’’ William Ellery Channing

1621690_745334192167477_881115895_n

Despre bărbați se vorbește la fel de mult ca despre femei. Întotdeauna s-au făcut comparații: cine greșeste mai mult, cine înșeală mai mult, cine fără de care n-ar mai putea să trăiască. Noi, femeile, susținem că bărbații au cea mai mare parte de vină într-o relație eșuată, pentru că ei sunt cei care se trezesc deobicei în alte paturi, altul decât cel conjugal și se absolv de vină odată ce se spală pe mâini și pe față dimineața.Tot noi spunem despre ei  că nu suferă atât de mult, că nu iubesc în egală măsură cu noi, că nu spun sincer un ,,te iubesc”, ci îl pot șopti la urechile tuturor femeilor chiar dacă le aparțin doar pentru o noapte sau pentru câteva ore.

Ei, bărbații, spun despre ei că iubesc mai mult decât noi, mai greu, ce-i drept, dar mai profund.

Am întâlnit bărbați care mi-au povestit cum au învățat să iubească, cum au învățat să respecte, abia atunci când au înțeles ce este iubirea cu adevărat. Mulți dintre cei pe care vrem să-i păstrăm lângă noi, de la care avem așteptări nemărginite, pot fi adesea bărbați care n-au iubit niciodată și până să-i învățăm noi căile nepătrunse ale iubirii, își caută fericirea, străbat în lung și-n lat colțurile închise ale altor suflete, ca mai apoi să se întoarcă la noi și să rămână pentru totdeauna, gata să dea piept cu iubirea și cu toate elanurile ei.

Din fericire, viața mi-a scos în cale bărbați care să mă accepte așa cum sunt, care să-mi iubescă defectele, care să fie în stare să mute munții din loc pentru a mă vedea fericită. Dar pe aceia despre care spuneam că nu mai există, nu i-am putut accepta lângă mine, iar ei nu m-au putut ține lângă ei. Și-atunci am înțeles cât e de nedreaptă viața atunci când vine vorba despre iubire. Nu eu eram cea care strigam în gura mare că voi oferi celui care îmi va demonstra că mă iubește cu adevărat tot ce n-am oferit nimănui? Că-i voi pune sufletul la picioare, fără să-i reproșez vreodată dacă din neatențe sau voit mi-l va călca, mi-l va ucide, și mai apoi tot el să vină să mi-l mângâie, să mi-l bandajeze, să mi-l pună la loc? Dar nu se poate, poate din cauză că ne mântuim tocmai prin iubirile acestea care nu se merită, pentru că refuzăm să vedem fețele ascunse ale oamenilor, pentru că acceptăm bărbați care ne spun că nu ne vor oferi nimic, că nu au niciun fel de stabilitate, tocmai pentru că încă credem că noi, femeile, putem schimba legile universului.

Am întâlnit bărbați cu râsete zgomotoase, care mimau fericrea așa cum n-ar fi putut-o trăi niciodată, dar care erau sfâșiați sufletește. Noi, femeile, cerem de la ei iubire deplină, protecție, înțelegere absolută, uitând că în spatele corpului lor puternic se află la fel ca și în noi, un suflet ce se zbate, ce are nevoie de tot ceea ce ne dorim și noi. Așa am învățat că și bărbaților le place să fie alintați, ascultați, strânși la piept, iertați.

A ține lângă tine bărbatul dorit nu este greu, trebuie să ne dăm seama dacă el vrea să rămână sau să plece. A ține cu dinții de un el care nu ne vrea, nu este nici asta greu, dar nu-ți va aparține niciodată. Astfel de bărbați m-au învățat și pe mine cum să mă comport atunci când îi vreau, le arăt că m-ar putea face fericită și i-aș putea învăța lucruri pe care nu le-au descoperit încă, dar nu le cer nimic la schimb, le dau libertatea să aleagă, iar în funcție de asta lupt sau renunț. Tot ei m-au învățat că în fața greșelilor nu trebuie loviți, zguduiți, zdruncinați, trași la răspundere de parcă au săvârșit cea mai oribilă crimă. Din contră, trebuie lăsați, săgetați cu priviri blânde, cu vorbe calde, și abia atunci înțeleg cu adevărat că au greșit și vin singuri să mărturisească, să lupte, să-și merite iertarea.

Întotdeauna mi-au plăcut bărbații siguri pe ei, cei care și-au recunoscut defectele și-au încercat să se schimbe din proprie inițiativă doar pentru ca cea de lângă ei să-i aprecieze mai mult, nu pentru că nu i-ar fi acceptat oricum, ci pentru că asta ar fi o dovadă a iubirii. Să te schimbi pentru că simți, pentru că schimbarea ta te face un alt om mai bun, iar asta aduce zâmbetul pe buze celei pe care o porți la braț. Am admirat bărbații care au știut să surprindă, care nu au învățat să îndruge promisiuni și să lege vorbe frumoase care să ne rămână în suflet și pe care le-au uitat imediat după ce le-au rostit.

Ei se numesc bărbați, cei care nu pun bărbăția lor și puterea de care dispun mai presus de feminitatea noastră, cei care știu că un sărut pe frunte sau pe obraz poate să rupă o ceartă banală… Și sunt atâția bărbați frumoși, sinceri, care îmbracă o altă haină, de teamă să nu fie răniți, de teamă să nu învețe să iubească, de teamă să nu-i citim în totalitate. Ei nu știu că noi observăm mai mult decât le lăsăm lor impresia, le simțim stângăcia din voce, vinovăția din privire, uneori teama ascunsă din suflet, le simțim mâinile transpirate și emoțiile care le străbat trupul. Dacă nu le-am ascunde asta, ei nu ar mai fi siguri pe ei, iar noi, dacă nu le-am ști dedesubturile nu i-am putea iubi atât de mult pentru că n-am ști cât de cald și blând le este sufletul…

Anunțuri

From → Fetele iubirii

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: