Skip to content

Timpul tău nu este acum…

Martie 25, 2014

 

Vin oameni în viața noastră pe neașteptate. Vin ca să plece, iar alții vin să rămână pentru totdeauna. Unii vin hotărâți, vor cu orice preț să-și facă loc în viața ta și tu le vei spune că timpul lor nu este acum. Și sunt ei, cei pe care i-ai căutat de atâta timp prin vise, pe străzile umbrite ale timpului în care sperai să-ți găsești iubirea cea adevărată. Și-i rogi să se întoarcă de unde au venit pentru că tu nu ai loc pentru ei în suflet la tine.

images (8)

Toate camerele îți sunt pline cu amintiri, cu trecut și vrei să faci ordine, în liniște. Și ei vor cu orice preț să te convingă că trebuie să stea. Nu contează cum: cu chirie sau chiar în în pragul ușii . Vor accepta chiar să-ți intre în cămările sufletului atunci când nu ești acasă, când încă mai ai așteptări care nu-și au rostul, și vor să stea așa, fără să ceară nimic la schimb. Și va fi un cineva care va vrea  vrea să-ți vegheze somnul și nu te va întreba nimic atunci când te trezești plângând, nu va striga la tine să te descotorosești de amintiri, nu va vrea să te ia de braț și să te poarte în neștire pe drumuri pe care nu ești pregătită să le parcurgi încă. Și va vrea chiar să stea să-ți asculte suspinele adânci, va sta lângă tine ajutându-te să-ți faci curat în casă fără să-ți arunce nimic fără voia ta. Va sta cu tine în genunchi și va mătura tot ce-i vei pune la picioare, nu-ți va umbla prin albume, ci le va răsfoi alături de tine. Cine a trecut prin asta știe că va veni un timp când amintirile nu vor mai zgudui nimic în tine. Pur și simplu vei ști că ai trecut pe acolo, buzele se vor pierde într-un zâmbet tăcut, resemnat și el cu ce a fost și atât. Sunt amintiri care nu mai dor, chiar dacă cândva au durut.

Dar tu insiști cu desăvârșire că nu se poate, că nu vrei să ții musafirii să aștepte afară, nu-i poți primi nici în mocirla din casa ta de teamă să nu se afunde odată cu tine fără să poarte niciun gram de vină pentru ceea ce ai ajuns să fii. Și vei sta așa mult timp, vei sta cu ochii plini de lacrimi, vei sta fără să primești pe nimeni. Vei vrea să vină cel care ți-a făcut răni, să te bandajeze, să te salveze, te vei mulțumi chiar și dacă va veni să-ți mai bată încă odată cu putere acolo unde sângerezi ca să te convingi ca nu mai ai ce aștepta, să te convingi ca nu te merită. Și vei vrea să-ți arunce indiferența în față, să-ți arunce peste răni otrava nepăsării încă odată și încă odată până vei înțelege că trebuie să fugi. Să te salvezi cât mai repede, să-ți dai perdelele din geam să pătrundă soarele, să te îmbraci în alb și să ieși din nou în lume. Să faci ordine și să fii pregătită să primești din nou musafiri care vin în vizită pentru că simpla ta prezență le face bine. Pentru că zâmbetul tău îi încântă, pentru că te-ai regăsit din nou și pentru că speri că nu vei mai repeta experiența.

Iar pentru asta vei căuta și tu o casă în care vei vrea să intri. Și vei fi ținută la ușă pentru aceleași motive pentru care i-ai ținut și tu pe alții. Și vei avea din nou sufletul greu și-ți dai seama că orice încercare a ta de a-i convinge să te primească nu are rost. Pentru că și alții au stat la rândul lor lângă tine și n-au putut face nimic. Și chiar dacă te va durea nu vei putea rămâne, pentru că tu n-ai loc de data aceasta. Nu e acum timpul tău. Și ești din nou dezamăgită, pierdută, din nou nu mai știi încotro ar fi mai bine s-o iei. Iar cel care a venit la tine și l-ai izgonit, trece acum pe lângă tine cu iubire în privire și nu poți să-i spui nimic. Parcă și el te privește acum cu regret și ai vrea să-i ceri să te ierte. Dar nu poți, nu ești tu de vină că inima are regulile ei care îți dau întreaga viață peste cap. Dar nu poți să nu te gândești dacă nu cumva astăzi n-ai fi putut să zâmbești alături de el… Să împărțiți bucurii, să puneți pozele voastre în albume, să vă păstrați ordine în casă și să stați cu ferestrele larg deschise, să priviți răsăriturile, să stați supărați cu mofturi de îndrăgostiți, să te sărute copilărește pe obraz și să-ți vorbească în șoaptă atunci când vrei să dormi…

Dar timpul tău a trecut așteptând să te convingi că trecutul trebuie lăsat în urmă. Ce vei face acum? Din nou regrete? Sau poate aveai nevoie de lecția asta. Te vei privi în oglindă și vei decide unde va trebui să privești și cum să privești. Vei găsi calea cea dreaptă și te vei descotorosi de tot. Vei scrie povestea ta pe coli albe și-o vei lipi pe toate casele unde vei vedea lacăte la porți și draperii în culori sumbre în geam. Vei vrea să-i convingi să deschidă pentru că nu noi ne decidem timpul, că iubirea nu așteaptă, ea nu are un timp anume, când vine, ea trebuie primită, trebuie îmbrățișată, trebuie strânsă cu putere la piept.

Acum îmi vorbesc poate mie… eu cea care am ținut oameni la ușă, eu cea care am tânjit după trecut, care am stat în așteptări nemeritate. Și tot eu cea care vindecându-mă am bătut la uși ferecate cu lacăte, am stat în alte așteptări la ferestre care nu s-au deschis niciodată pentru că nu am bătut unde a trebuit, când a trebuit și am acceptat că timpul meu nu a fost atunci.

Anunțuri

From → Fetele iubirii

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: