Skip to content

Ce înseamnă acasă?

Aprilie 15, 2014

 

Fiecare dintre noi avem un loc pe care îl numim acasă. De-a lungul timpului am cărat multe bagaje după mine, am schimbat multe camere, mi-am amenajat locuri în care să simt că aparțin, dar niciun loc nu a putut să înlocuiască acel acasă pe care l-am rostit pentru prima oară. Camera mea luminoasă în care am făcut primii pași, mă așteaptă de fiecare dată. Acolo tot timpul îmi bate soarele în ferestre și-mi ajunge lumina în suflet. Acolo, acasă, e mereu liniște, e cald, e mereu miros de primăvară indiferent ce anotimop este. Am oameni dragi, care îmi cunosc ascunzișurile sufletului, care mă privesc pe furiș, întrebător, neștiind parcă când și-a trecut timpul mâinile peste părul meu și m-a transformat din copila de altădată în femeia de acum. Nici eu nu știu exact când, dar pentru a-mi aminti am lăsat acolo semne ale maturizării mele. Am primele fotografii fără urmă de nuanțe, îmbrăcate doar în alb și negru, dar sunt cele mai prețioase, puse cronologic în albumul vieții mele. Am hainele cu miros de copilărie puse cu grijă în șifonierul în care am așezat ulterior pe cele ale adolescenței, și acum pe cele ale tinereții. Am primele tocuri care mi-au dat de înțeles că am crescut, că sunt femeie și am cutiile în care aștept să pun primele scrisori de dragoste.

735154_550672468297887_966953613_n

 

Acum merg acasă în vizită, merg mereu cu emoții, merg pentru că acolo oamenii îmi zâmbesc imediat ce mă văd, mă cunosc după numele mic, îmi știu urcușurile și coborâșurile vieții. În ochii lor mi-am schimbat trăsăturile, lângă ei mi-am conturat caracterul, ei m-au învățat ce înseamnă prietenia. Acolo, mă așteaptă mereu mama în fața porții, iar prin ea trăiește viu spiritul bunicii care la plecarea mea stătea și mă privea cu ochii ei blânzi și calmi până mi se pierdeau pașii. De fiecare dată când vin acasă, îmi zâmbește tata cu căldura lui nemăsurată și nu poate accepta ca fetița lui cu ochii ca azurul a crescut și a dat piept cu nedreptățile vieții.

N-am cum să nu tresar atunci când mă gândesc la acasă. E locul cel mai familiar mie, am acolo ascunse toate secretele, toate durerile, toate dezamăgirile. Acolo am trăit primele iubiri și primele dezamăgiri, primele lacrimi și primele râsete zgomotoase. Acolo am învățat pentru prima dată cum să-mi pun ordine în gânduri, cum să mă pun la adăpost de dezamăgiri, cum să stau neclintită în fața eșecurilor.

Acasă, am luat primele decizii importante, acolo am învățat că trebuie să-mi asum responsabilitatea propriilor fapte, am învățat că în viață este ca în lumea filmului: unele scene se petrec doar în culise departe de ochii spectatorilor, altele se joacă la scenă deschisă. Acolo mi-am făcut primele vise pentru care lupt astăzi. Chiar dacă mi-am schimbat de multe ori traseul, chiar dacă viața mi-a pus uneori piedici, mă întorc acasă și-mi amintesc cine sunt și unde ar trebui să ajung.

Acasă am învățat ce înseamnă să fii om, am învățat să fac diferențe majore între fapte și cuvinte, între dorințe și realizări, am învățat să prețuiesc lucrurile simple capabile de bucurii înălțătoare. Acolo am auzit vorbindu-se pentru prima dată despre demnitate și tot în acele locuri am înțeles ce înseamnă și mi-am însușit-o. Acasă se află toată sârguința a ceea ce sunt eu astăzi, se află lecțiile cele mai importante din care am învățat cum să mă comport în societate, am învățat să nu bat în sufletele oamenilor cu reproșuri, e mult mai ușor să ierți și să asculți. Am înțeles cum este să-ți plângă sufletul și în același timp să porți zâmbetul pe chip.  Acolo am învățat să ofer fără să cer nimic în schimb, dragostea nu cere, nu cerșește, ea doar primește.

Pentru mine, acasă, este un loc al refugiului, acolo mă adăpostesc din calea tuturor furtunilor, acolo mă vindec cel mai repede, bucuriile se intensifică, iar durerea prinde gust de dulce. Mă dezbrac de răutățile din jur, îmi arunc pantofii și-mi pun în picioare tenișii, îmi pun pe față fardul liniștii și hoinăresc pe ulițele copilăriei. Port în pași mersul agale de altădată și hotărârea de astăzi, am sufletul liber de odinioară și în același timp poverile de astăzi, dar copilul din mine trăiește și este cel mai bucuros suflet când se întoarce în locurile lui natale.

La poalele munților, aerul pe care îl respir îmi dă senzația de sigurață, iar oamenii care mă îmbrățișează îmi dau curaj să sper, să cred, să iubesc, să ascult, să iert…

Pentru voi ce înseamnă acasă?

Anunțuri
One Comment
  1. Georgiana Mihăescu permalink

    Pentru mine acasa, este acolo unde imi sunt toti oameni dragi, oameni pe care ii iubesc, care ma iubesc, acasa este locul meu de liniste, de suflet. Acasa imi este trecutul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: