Skip to content

O altfel de poveste

Mai 1, 2014

Am întâlnit un singur bărbat de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Așa, într-o noapte de toamnă, mi-a atras atenția undeva, într-o mulțime de umbre. Nu l-am privit prea mult, nu insistent, așa cum ar fi trebuit, poate. Și, pentru prima dată am făcut eu un prim pas către un bărbat, pentru prima dată am simţit că trebuie să-l cunosc, să-l am. A fost așa, ca o flacără mistuitoare care ar fi ars tot ce ar fi prins în cale, pentru prima oară nu mi-am cântărit gesturile, nu am avut planuri, pentru prima oară m-am lăsat la voia întâmplării.

Și noaptea a fost timpul întâlnirii noastre, cât a durat povestea, ne-am cunoscut doar noaptea. Parcă ne ascundeam de lume, de oameni, de alte priviri. Eu iubesc nopțile, dar abia după ce l-am cunoscut pe el am început să-mi dau seama de ce. Noaptea, e singura perioadă când poţi să accepţi un om exact aşa cum este el, să nu-l poţi judeca după defecte fizice, să nu-i măsori emoţiile şi stângăciile, doar noaptea poţi privi atât de adânc în sufletul unui om.996993_453537448084787_715288434_n

Ce m-a mirat la el, era sinceritatea de pe buze, din privire, din suflet. Era cald, zâmbea subtil, și se bucura ca un copil când îi sărutam obrajii cu gropițe adânci care m-au fascinat. Mi-a vorbit pentru prima oară despre prezent, atunci când l-am întrebat despre trecut, și mi-am dat imediat seama că acolo, undeva, departe, ceva i-a provocat durere și-l mai durea încă, și atunci am știut că va fi al meu pentru puțin timp. N-am insistat, dar mi-a spus ,,Dacă vrei să știi ceva despre trecutul meu, întreabă-mă, nu am nimic de ascuns, nu-mi este rușine de el, iar eu iubesc amintirile și le păstrez cu sfințenie.’’

Nu l-am întrebat nimic, atât că, nopțile noastre se scurgeau așa, plimbându-ne, descoperindu-ne, zâmbindu-ne, citindu-ne după strângerile de mână, după paşi, după îmbrăţişări, și cu cât ne dădeam seama că ne asemănăm mai mult, cu atât se adâncea întunericul dintre noi. Cu cât ne descopeream mai tare, cu atât simțeam că ne apropiem de sfârșitul poveştii noastre.

A fost doar o întâmplare, a fost ceva mai mult?

Atâta știu, de atunci cotrobăi peste tot, privesc îndelung, alerg neștiutor, n-am mai trăit ceva asemănător niciodată. Deşi, între timp am avut parte de alte experienţe, am iubit într-un anumit fel, a durut oarecum, atunci n-a durut deloc.

Odată ce ne-am luat rămas bun, s-a dus și durerea. O fi luat-o cu el? Nu știu ce s-a întâmplat, oricum, îmi amintesc perfect ultima noapte: m-a chemat la el, n-a vrut să vină după mine așa cum obișnuia întotdeauna să facă. În cameră la el era tot întuneric, n-a aprins deloc becul. Nu mi-a văzut ochii decât la lumina felinarelor, iar acum refuza deasemeni să mă vadă. M-am cuibărit la pieptul lui, și-am stat așa, amândoi, îmbrățișați câteva ceasuri bune, am vorbit despre prezent și viitor. Atât m-ar fi interesat. Mi-a dezgolit umerii și mi-a mirosit pielea. M-a întrebat unde am fost până acum, cum de n-a găsit niciodată drumul către mine? I-am spus că nici eu nu știu cum am ajuns la el, pentru prima dată mi-am scos lacătele de la porțile sufletului și l-am invitat înăuntru. Nu știu de ce am simțit nevoia să o fac, n-am mai făcut asta niciodată. I-am dat voie să alerge, i-am spus că poate să intre în toate camerele, i-am arătat secretele și neliniștile, am dat cortina la o partea de pe scenă și l-am invitat și în culise. I-am dezvelit și oglinzile în care m-am analizat în toți acești ani, până să-l întâlnesc, și l-am lăsat să privească liniștit. N-a stat mult, așa cum m-aș fi așteptat, m-a rugat să-l scot afară și să nu-l mai primesc la mine în suflet niciodată. Mi-a spus să nu-i las nici pe alţii să-mi intre până nu am certitudinea că merită să locuiască acolo.

Știi, la tine e alb, e curat, e liniște…. Ce să caut eu acolo? Eu care nu am făcut pace cu trecutul, te-am luat lângă mine crezând că prin tine voi găsi drumul spre lumină. Dar tu nu meriți asta, tu nu ai voie să te jertfești în numele nimănui, nu vreau să fiu unul dintre aceia care să te mintă, să-ți jure iubire necondiționată, ca mai apoi să plece, atunci când își va da seama că locul lui nu e acolo.

M-a sărutat pe frunte, adânc, cu buze tremurânde, cu mâinile reci. La plecare, a aprins câteva secunde veioza să mă ajute să-mi găsesc eşarfa şi-mi urmărea atent gesturile, liniile corpului, pe care nu mi le-a analizat niciodată până atunci, mi-a aşezat-o chiar el în jurul gâtului, şi m-a întors cu faţa spre o oglindă şi-am privit amândoi către noi, deşi nu puteam să admirăm decât nişte contururi, l-am simţit suspinând. Era târziu şi am alergat ca doi nebuni de teamă să nu prindem vreo rază de lumină şi să nu încheiem altfel de cum am început.

A plouat în noaptea aceea mărunt, a plouat mult, a plouat altfel. Mi-am lăsat eşarfa să-mi cadă în urmă, şi ştiu că la întoarcere a luat-o, n-aş fi vrut să-mi uite parfumul, n-aş fi putut să nu-i rămân o scurtă amintire, alături de celelalte…

 

Anunțuri

From → Fetele iubirii

One Comment
  1. Georgiana Mihăescu permalink

    M-a trecut un fior cand am citit articolul acesta!
    Nu mi-au mai curs de mult lacrimi citind…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: